În conformitate cu Planul investițional al ÎCS „Premier Energy Distribution” SA aprobat de către ANRE pentru 2021, în satul Seliște din raionul Leova se desfășoară în prezent realizarea proiectului de dezvoltare a rețelelor electrice locale. Lucrările sunt efectuate în baza proiectului urbanistic de construcție a unui sector locativ nou, elaborat conform prevederilor legale de către organul de administrație publică locală – Primăria comunei Cazangic, din componența căreia face parte și satul Seliște.
- Astfel, aici au fost construite o linie electrică aeriană (LEA) cu nivelul de tensiune de 0,4 kV cu lungimea de 1,6 km cu utilizarea conductoarelor autoportante izolate, o altă LEA de 300 de metri cu nivelul de tensiune medie de 10 kV și a fost instalat un post nou de transformare (PT) cu capacitatea de 100 KVA.
- Noile rețele și instalația electrică sunt montate pe piloni din beton armat, care asigură un grad avansat de securitate electrică, au o durată mare de exploatare și sunt rezistenți la intemperii. Valoarea totală a investiției realizate aici de sectorul de distribuție Sud al Premier Energy Distribution este pe circa 600 mii de lei. La moment lucrările sunt realizate în proporție de peste 80%, iar finisarea lor este preconizată la sfârșitul lunii curente.
La noile rețele electrice vor fi conectați în momentul dării lor în exploatare 26 consumatori existenți, care se alimentau anterior cu energie de la o rețea temporară, iar pe viitor urmează a fi alimentate alte 22 locuri noi de consum, aflate acum în stadiul de construcție cu un grad diferit de finisare.
Realizarea acestui proiect local are o mare importanță socială pentru dezvoltarea satului Seliște deoarece a creat condițiile necesare pentru accesul la energia electrică, care este esențială pentru asigurarea condițiilor bune de trai a populației și a activităților cotidiene cu utilizarea echipamentelor casnice electrice. Primăria comunală este satisfăcută de calitatea și termenul restrâns de realizare a lucrărilor de electrificare a noului cartier și speră întemeiat că odată cu finisarea proiectului tempoul construcției locative se va amplifica, iar localnicii se vor bucura de un nivel înalt al calității energiei electrice.
Prin asemenea proiecte locale operatorul de rețea ridică indicatorii de calitate și continuitate a serviciului de distribuție a energiei electrice la un nivel mai avansat, ceea ce corespunde obiectivelor asumate, de asemenea, contribuie la creșterea numărului noilor consumatori de energie.
Sectorul de distribuție Sud al Premier Energy Distribution deservește teritorial raioanele Cahul, Cantemir, Leova, Vulcănești, Taraclia, Ciadîr-Lunga, Comrat, Cimișlia și Basarabeasca.
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA