Mergi la conţinutul principal

Premier Energy Distribution asigură operațional și logistic alimentarea fiabilă cu energie electrică a celui mai mare centru de triere de la Moldexpo pentru a face față coronavirusului

Postat de UF974943 la Vin, 04/03/2020 - 14:38
  • Specialiștii companiei energetice au coordonat cu responsabilii de amenajarea instituției medicale nou create puterea estimată de racordare, tipul receptoarelor și gradul prevăzut de fiabilitate pentru buna funcționare a acestora, precum și schemele de conectare la rețelele de distribuție, asigurând operativ îndeplinirea gratuită a tuturor lucrărilor necesare în acest sens.
  • Totodată pentru sporirea fiabilității alimentării cu energie electrică a Centrului de triere și garantarea aprovizionării fiabile cu energie electrică a echipamentelor medicale și a infrastructurii acestuia prin intermediul unei surse autonome de rezervă, Premier Energy Distribution a instalat un generator mobil de o capacitate suficientă (160 kVA), dotat cu un sistem automat de declanșare a rezervei (AAR) și telecontrol, asumându-și în totalitate consumul de resurse pentru funcționarea și întreținerea lui pe durata funcționării acestui centru.

 

 


În contextul acțiunilor de pregătire a deschiderii la Centrul Expozițional Moldexpo a Centrului temporar de triere a pacienților suspectați de îmbolnăvire cu COVID 19, compania Premier Energy Distribution și-a asumat prompt toate activitățile de asigurare fiabilă cu energie electrică a locațiilor noii instituții medico-sanitare conform solicitărilor responsabililor tehnici ai acesteia. Astfel instalațiile de alimentare cu energie electrică au fost ajustate tehnic noilor cerințe, fiind operate modificările necesare în scheme pentru asigurarea fiabilă a alimentării de bază, de asemenea, a realimentării operative de rezervă în caz de necesitate. Au fost inspectate toate instalațiile de alimentare fiind efectuate lucrările profilactice necesare pentru buna lor funcționare.

 


Totodată, ținând cont de lipsa la noul Centrul de triere a unei surse autonome de energie electrică, care să asigure în caz de necesitate funcționarea neîntreruptă a echipamentelor medicale de terapie intensivă și reanimare, Premier Energy Distribution a decis să asigure gratuit în acest scop instalarea unui generator din dotarea sa, pe care să-l asigure cu un mecanism de cuplare automată, combustibil și toate celelalte consumabile necesare pe durata funcționării acestui centru.

 
Jose Luis Gomez Pascual, country manager al Premier Energy în Moldova a subliniat că „orice ajutor este necesar și toate eforturile depuse de Premier Energy Distribution pentru livrarea fiabilă cu energie a Centrului de triere de la Moldexpo, conform cerințelor instituțiilor medicale, sunt oferite gratuit pentru ca împreună să reușim să înfruntăm această grea încercare pentru întreaga omenire".
 



În plus, operatorul de distribuție a pregătit mijloace tehnice extinse pentru orice urgență care poate apărea și echipe operative de intervenție 24/7, în caz de necesitate.
 



Astfel, asigurarea fiabilă cu energie electrică care susțin eforturile cadrelor medicale și autorităților în lupta cu COVID19, completează celelalte acțiuni întreprinse de Premier Energy în Moldova, cum ar fi donațiile bănești pe conturile Primăriei municipiului Chișinău și a CCF Moldova în colaborare cu Asociația Businessului European, precum și donațiile personale din partea angajaților întreprinderilor de distribuție și furnizare a energiei electrice pentru procurarea echipamentelor de protecție pentru personalul medical din țara noastră, ce depune eforturi mari pentru a salva persoanele afectate de COVID19 și a proteja sănătatea oamenilor.
 



De asemenea, Premier Energy în Moldova este în contact permanent cu autoritățile competente și forțele de securitate ale statului pentru a realiza planuri de urgență specifice în instalațiile critice cu scopul asigurării neîntrerupte a furnizării de energie electrică a cetățenilor, spitalelor, centrelor de sănătate și garantarea necesităților lor de bază.

 

Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare  
Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A.

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok