Mergi la conţinutul principal

Premier Energy Distribution și UTM au semnat un nou acord de colaborare

Postat de UF974879 la Vin, 07/05/2024 - 14:22

În contextul colaborării bilaterale în domeniul energeticii și ingineriei electrice și infrastructurii calității pentru asigurarea unui nivel de calificare a specialiștilor cu orientare la standardele europene ÎCS „Premier Energy Distribution” SA, reprezentată de Jose Luis Gomez Pascual, country manager şi Universitatea Tehnică a Moldovei, în persoana rectorului, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, au semnat astăzi, 5 iulie 2024, un nou acord de colaborare.

 

Părțile au stabilit de comun acord să contribuie la îmbunătățirea procesului universitar de studii prin susținerea proceselor de pregătire a cadrelor inginerești de profil, organizarea stagiilor de practică, oferirea de burse pentru cei mai buni studenți, promovarea și atragerea femeilor în domeniul ingineresc, precum și acordarea suportului la derularea manifestărilor tehnico-științifice.

 

Primul acord de colaborare între cele două entități a fost semnat în octombrie 2008. De-a  lungul anilor părțile au dezvoltat şi implementat mai multe proiecte educaționale din perspectiva susținerii instituției de învățământ superior de profil şi dezvoltarea în pas cu tendințele moderne a sectorului energetic al economiei naționale.

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok