- Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru joi, 20 iunie, avertizarea Cod Galben de vânt puternic, valabilă în intervalul orelor 8:00 – 20:00.
- În intervalul menționat pe întreg teritoriul țării se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic, în rafale de până la 15-20 m/s.
În funcție de intensitate, vântul poate cauza în rețelele electrice diferite defecțiuni cu posibile întreruperi în furnizarea energiei electrice, însoțite de riscuri de insecuritate în apropierea acestora.
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA atrage atenția populației, agenților economici și autorităților publice locale asupra necesității respectării cu strictețe a regulilor de securitate electrică.
- ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la sol sau care atârnă suspect de pe piloni, construcții și copaci;
- marcați la o distanță sigură locul rupturii conductorului electric şi securizați perimetrul acestuia până la intervenția electromontorilor pentru a restricționa astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;
- nu interveniți în instalațiile electrice deoarece aceste acțiuni vă pun viața în pericol;
- instruiți copiii cum să se comporte în mod sigur în această situație, pentru protejarea lor e mai bine să se afle în locuință sau sub supraveghere.
Despre orice incident informați de urgentă operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h cu numărul 022 43 11 11 sau la cel local, indicat în factură. Orice poză expediată în adresa întreprinderii de la fața locului trebuie să fie însoțită obligatoriu de date exacte: NLC, adresa și numărul de telefon – aceste precizări vor ajuta operatorul de distribuție să acționeze prompt, operând deconectări de la distanță pentru a preveni orice riscuri de accidentare în instalațiile electrice.
Respectați cu strictețe regulile de securitate electrică!
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA