Mergi la conţinutul principal

Modernizare de peste două milioane de lei în orașul Strășeni

Postat de RE000033 la Vin, 08/05/2022 - 12:22
  • În perioada aprilie – iulie curent ÎCS „Premier Energy Distribution” SA a finalizat câteva lucrări investiționale în valoare de peste 2 milioane de lei pentru creșterea siguranței și renovarea rețelelor electrice din orașul Strășeni, ce face parte din sectorul de distribuție Orhei.

 

Astfel, conform planului investițional al ÎCS „Premier Energy Distribution” SA pentru anul 2022, aprobat de către autoritatea de reglementare, a fost efectuată interconectarea stației electrice 110/10 kV „Telecentru” cu stația electrică 110/10 kV „Holodmas” prin fiderul de interconexiune nr. 8 și  completarea unei celule la stația electrică SE Telecentru. Acest proiect în valoare de 210 mii de lei va asigura nivelul stabilit al calității serviciului de distribuție a energiei electrice către consumatorii finali și sporirea fiabilității serviciului.

 

La fel, în cadrul conceptului investițional de arhitectură a rețelelor a fost instalat un întrerupător telecontrolat, care permite teleghidarea de la distanță și reduce esențial timpul de staționare a consumatorilor fără energie electrică, asigurând, astfel, realimentarea lor de la sursa de rezervă. Valoarea proiectului de montare a întrerupătorului telecontrolat reprezintă suma de 200 mii de lei.

 

De asemenea, în această perioadă au fost realizate lucrări de renovare a liniilor electrice aeriene (LEA) 0,4 kV la 4 instalații electrice cu o lungime de 3,9 km, înlocuite cutiile de evidență şi cablurile de racord, pentru acestea fiind alocat un buget de circa 2 milioane lei.

 

Managerul Sectorului de distribuție Orhei, Iurii Gratii, este satisfăcut de calitatea și termenul de realizare a lucrărilor: „Modernizarea rețelelor electrice cu instalații performante și echipamente de calitate înaltă este garanția creșterii esențiale a calității și siguranței serviciului de distribuție a energiei electrice către consumatorii finali. Vreau să remarc colaborarea intensă pe care o avem cu autoritățile publice locale și implicarea activă pentru realizarea scopului nostru comun: creșterea fiabilității și a calității alimentării cu energie electrică pentru populație”.

 

Sectorul de distribuție Orhei al ÎCS „Premier Energy Distribution” SA deservește teritorial raioanele Orhei, Strășeni, Criuleni, Călărași, Nisporeni și Telenești.

 

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok