Precipitațiile puternice și intensificările locale ale vântului au produs în a doua jumătate a zilei de luni, 2 august, curent, unele deranjamente în rețelele electrice, soldate cu întreruperi izolate ale furnizării energiei către consumatori.
Astfel, conform situației operative de la ora 17:00 în raioanele Criuleni, Orhei, Anenii Noi și Stefan Vodă sunt parțial sau în totalitate fără tensiune 31 localități. Formațiunile de intervenție operativă ale întreprinderii de distribuție efectuează lucrări de restabilire a serviciului.
Pentru evitarea accidentărilor în cazul producerii rupturilor de conductor, ÎCS „Premier Energy Distribution” SA atrage atenția populației, a agenților economici și a autorităților publice respectarea strictă a regulilor de protecție împotriva electrocutărilor:
- ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni și copaci;
- marcați la distanță locul rupturii conductorului electric şi asigurați paza acestuia până la intervenția electromontorilor pentru a restricționa astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;
- nu interveniți în instalațiile electrice deoarece aceste acțiuni vă pun în pericol viața;
- supravegheați copiii și instruiți-i cu privire la regulile de securitate electrică și comportamentul pe durata situației de risc. Cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice cablu suspect văzut pentru a transmite informația respectivă operatorului de distribuție;
- despre orice incident informați în regim de urgentă operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h - 022-43-11-11 sau la cel local, indicat în factură.
Este foarte important să respectați regulile de securitate electrică!
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA