Mergi la conţinutul principal

Premier Energy Distribution se află printre cele patru companii din ţară, care în următoarele luni vor crea spații prietenoase familiei la locul de muncă graţie colaborării cu UNFPA Moldova.

Postat de RE000033 la Joi, 04/28/2022 - 16:32

Spații pentru alăptare, terenuri de joacă sau camere de odihnă pentru familii. Premier Energy Distribution, Orange Moldova, Panilino și Asena Textil sunt patru companii din Republica Moldova care vor amenaja, în următoarele luni, spații prietenoase familiei la locul de muncă. Fiecare inițiativă este cofinanțată de UNFPA cu câte 5,000 de dolari, iar companiile urmează să dubleze contribuția. Certificatele de cofinanțare au fost acordate companiilor în cadrul „Ceremoniei de lansare a inițiativelor prietenoase familiei la locul de muncă”, desfășurată astăzi, 27 aprilie.

 

Munca de îngrijire neremunerată este o responsabilitate exclusivă pentru majoritatea femeilor din Republica Moldova, situația fiind acutizată în rezultatul pandemiei, se arată în studiul „Generații și Gen”. Guvernul, sectorul privat și partenerii externi și-au unit eforturile pentru a extinde oportunitățile pentru femei și bărbați, astfel ca să ajute cuplurile să aibă numărul dorit de copii și să-și atingă aspirațiile profesionale.

 

„Sectorul privat din Republica Moldova se alătură mișcării globale de implementare a politicilor prietenoase familiei la locul de muncă. Suntem convinși că, grație acestui parteneriat, prin amenajarea camerelor de îngrijire și joacă a copiilor, a spațiilor pentru alăptare și aplicarea bunelor practici în domeniul resurselor umane, companiile private vor ajuta familiile din Republica Moldova să-și atingă aspirațiile reproductive și cele profesionale”,  a declarat Reprezentanta Rezidentă UNFPA, Nigina Abaszada.

 

Prezentă la eveniment, Secretara de stat din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Felicia Bechtold, a reiterat angajamentul Guvernului în promovarea politicilor prietenoase familiei: „Un efort comun al Guvernului și cel al mediului de afaceri poate determina sporirea numărului de femei angajate, participarea mai activă a bărbaților la sarcinile domestice și cele de îngrijire, iar pe termen lung - la reducerea decalajului dintre numărul dorit de copii și cei pe care îi au”.

 

Managera de proiecte din cadrul Agenției Austriece de Dezvoltare, Lina Acălugăriței, a subliniat deschiderea donatorilor pentru susținerea și extinderea în continuare a inițiativelor prietenoase familiei la locul, enumerând care sunt beneficiile pe termen lung pentru angajatori, angajați și societate, influențând pozitiv creșterea PIB-ului.

 

”Sperăm că mai multe companii din sectorul privat din R.Moldova se vor alătura acestei inițiative, iar aceste bune practici vor fi preluate și extinse”, a declarat Natalia Calenic, vicepreședinta Camerei de Comerț și Industrie, partenerul de implementare al UNFPA.

 

Cele patru companii își propun să amenajeze, în următoarele luni, spații adaptate familiilor angajate cu copii. Bunăoară, Premier Energy Distribution vrea să îmbunătățească condițiile de muncă pentru angajații săi și interacțiunea cu persoanele ce se află în concediul de îngrijire a copiilor: „Datorită acestui proiect, vom amenaja un spațiu de activități interactive pentru părinți și copii, așa încât angajații aflați în concediu de îngrijire a copilului să creeze conexiuni între ei și să se cunoască mai bine”, a subliniat Lilia Damaschin, reprezentantă Premier Energy.

 

Orange Moldova a înaintat proiectul „Amenajarea unor spații de îngrijire și alăptare în sediile din orașul Chișinău”: „Ne-am implicat în acest proiect pentru a mpărtăși experiența cu alte companii și pentru a ne motiva reciproc să fim mai buni în realizarea politicilor prietenoase familiei la locul de muncă, susținând atât business-ul, cât și oamenii care sunt angajați în acest business”, susține Elvira Neamțu, Directoare Resurse Umane, Orange Moldova.

 

Asena Textil, companie din UTA Găgăuzia, va dubla suma de 5000 mii de dolari pentru a construi un teren de joacă în aer liber pentru angajații din satul Congaz: „Vom construi un teren de joacă pentru copii, unde vom organiza activități comune pentru părinți și copii”, a declarat Zinaida Cuboglo, Șefa Departamentului Resurse Umane Asena Textil.

 

Tot în cadrul evenimentului, UNFPA a semnat un Acord de Cooperare cu Linella (Moldretail Group), care extinde astfel lista companiilor campioane, prietenoase familiilor, pentru cei 1500 de angajați ai săi: „Succesul companiei noastre îl reprezintă oamenii alături de care lucrăm pentru că un angajat fericit acasă este și mai productiv la muncă. Mulțumim pentru oportunitatea de a crea un mediu mai prietenos pentru angajații companiei”, a declarat Mariana Moiseev, directoare financiară Linella (Moldretail Group).

 

Inițiativele urmează să fie inaugurate în toamna acestui an și vor fi utile pentru aproximativ 5000 mii de angajați din toate companiile campioane, dintre care 65% sunt tineri de 19-39 de ani. 

 

Această inițiativă se înscrie în Programul de Reziliență Demografică al UNFPA, care are drept scop crearea unui mediu favorabil pentru persoanele de vârstă reproductivă de a avea numărul dorit de copii, inclusiv cu ajutorul sectorului privat, care are rolul de a crea condiții pentru părinții angajați să poată îmbina viața de familie cu cea profesională.

 

Proiectul „Mai Multe Oportunități: Politici Familiale Sensibile la Gen pentru Sectorul Privat din Balcanii de Vest și Republica Moldova” este realizat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), cu susținerea Agenției Austriece de Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. 

Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok