Mergi la conţinutul principal

Premier Energy Distribution – gazda Atelierului privind integrarea surselor de energie regenerabilă la nivel de Operator al Sistemului de Distribuție din Republica Moldova

Postat de UF922588 la Mar, 02/21/2023 - 10:00

Astăzi la Chișinău are loc atelierul consacrat temei integrării surselor de energie regenerabilă la nivel de operator al sistemului de distribuție (OSD). Activitatea este realizată de Agenția Germană pentru Energie (DENA) și întrunește următorii participanți din Republica Moldova: Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Agenția pentru Eficiență în Energetică (AEE), Ministerul Energiei, ÎS Moldelectrica (OST), de asemenea, cei doi operatori ai sistemului național de distribuție – Premier Energy Distribution, care și-a asumat și rolul de gazdă, și Red Nord. Atelierul urmează să găsească și să ofere soluții pentru sistemul energetic din Republica Moldova în actuala situație de criză energetică marcată de insuficiența energiei necesare, referitoare la modalitățile de integrare a energiei regenerabile prin intermediul celor doi operatori ai sistemului de distribuție.
 

De notat că în 2022, sub egida Ministerului German al Afacerilor Externe, Agenția Germană pentru Energie (DENA) în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova a demarat un proiect ce vizează promovarea și creșterea ratei de utilizare a energiei regenerabile ca metodă de diversificare și de securitate energetică. În cadrul proiectului care vizează transformarea sectorului energetic din Moldova - Roadmap Power Sector Transformation în Moldova, a fost elaborat un studiu de referință și organizat un atelier tematic de o anvergură mai largă cu implicarea părților interesate. Drept urmare, au fost identificate o serie de oportunități și provocări și au fost stabilite recomandări de acțiuni concrete în domeniul dat. Tot atunci, în contextul sprijinului la nivel general al donatorilor, a fost identificată necesitatea unei susțineri mai mari pentru integrarea surselor de energie regenerabilă la nivelul rețelei de distribuție. Prin intermediul consultărilor ulterioare cu părțile interesate din sectorul energetic din Republica Moldova, a fost stabilită drept prioritate integrarea energiei regenerabile la nivel de OSD, care include identificarea, evaluarea, prognozarea și implementarea măsurilor necesare pentru integrarea optimă a energiei regenerabile, cu scopul de a evita congestionarea rețelei, extinderea acesteia și, în cele din urmă, menținerea celui mai mic cost posibil pentru rețea. 
 

Atelierul de azi este moderat de Lea-Valeska Giebel, liderul echipei Energy Infrastucture International, DENA și are drept obiectiv abordarea provocării menționate nemijlocit cu operatorii de distribuție din Republica Moldova, în cooperare cu ANRE, AEE, OST și Ministerul Energiei.
 

Viziunea Premier Energy Distribution asupra acestei teme a fost expusă de Sergiu Petrea, Director Gestiunea Energiei, care a menționat că „deteriorarea gravă a stabilității de pe piața regională și locală de energie și lipsa acută a acesteia în anumite situații critice a scos în prim plan necesitatea de a apela la toate sursele posibile de energie, cât de mici ar fi acestea, pentru a putea acoperi deficitul. Deoarece procesul integrării acestor surse de energie regenerabilă la nivelul companiilor de distribuție necesită a fi actualizat, mizăm mult pe soluțiile ce vor fi identifiacte în comun în cadrul Atelierului.” 
 

Pentru o mai mare creativitate în elaborarea referințelor necesare, participanților la Atelier le va fi prezentată experiența modernizării rețelei energetice după reunificarea Germaniei, creșterea și integrarea cotelor de energie regenerabilă, inclusiv etapele acesteia, standarde și bune practice europene, managementul congestionării și flexibilitatea rețelelor, surse de flexibilitate și stimulente, măsurile pentru protejarea și stabilizarea rețelelor și lecțiile învățate în procesul de integrare a surselor de energie renovabilă în sistemul electroenergetic din Germania.
 

Atelierul își propune să discute, de asemenea, aspectele de reglementare și politicile din domeniu, inclusiv stimulentele, gestionarea activă a rețelelor, gestionarea surselor de energie distribuită, recuperarea și socializarea costurilor.

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok