Premier Energy Distribution a pășit în al doilea deceniu de colaborare cu Asociatia MOTIVATIE din Moldova: de 11 ani dăruim în prima zi a primăverii mărțișoare confecționate de meșterițele beneficiare ale acesteia. La concurs au fost prezentate 24 de modele de mărțișoare, confecționate de 7 persoane cu grad de dizabilitate: Tatiana Bezerdic, Elena Crîșmari, Olga Berdeu, Alexandra Sireţ, Mariana Dumbravă, Alina Nicolaev şi Natalia Bujor.
Astfel, în ziua de 1 martie fiecare angajat al întreprinderilor Premier Energy în Moldova primește un mărțișor confecționat cu multă dedicație şi căldură. La fel, i se oferă un mărțișor şi un mesaj de felicitare oricărui client, care vizitează oficiile întreprinderii în această zi.
Cu o săptămână mai devreme cele 2500 de mărțișoare solicitate, cu șapte variante de realizare, au fost împachetate în cadrul unei șezători la distanță, la care au participat atât meșterițele în cauză şi unii voluntari ai AO „MOTIVAŢIE”, cât şi angajate ale Premier Energy şi Premier Energy Distribution.
Amintim că parteneriatul dintre întreprinderile Premier Energy în Moldova şi AO „MOTIVAŢIE” nu doar că asigură continuitate unei tradiții înscrise în zestrea de valori a poporului nostru, ci permite şi angajarea în acest scop pentru o perioadă determinată a unor persoane cu dizabilități, astfel oferindu-li-se posibilitatea integrării cu demnitate în comunitate.
Să avem o primăvară plină de energie, lumină şi pace!
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA