Mergi la conţinutul principal

Notificare privind eliberarea avizului de racordare a centralelor electrice care utilizează surse regenerabile de energie ce urmează să fie instalate de prosumatori, în contextul aplicării prevederilor Legii nr. 10/2016

Postat de UF922588 la Joi, 01/04/2024 - 11:33

ÎCS Premier Energy Distribution SA  informează că pentru moment este imposibilă examinarea solicitărilor privind eliberarea avizului de racordare a centralelor electrice care utilizează surse regenerabile de energie, ce urmează să fie instalate de prosumatori, din motiv că încă nu se întrunesc toate condițiile legale necesare pentru implementarea mecanismului legal de eliberare a acestora, conform noilor prevederi, recent intrate în vigoare, ale Legii nr.10/2016.

 

De notat, că modificările recente ale Legii nr.10/2016 privind promovarea energiei din surse regenerabile au instituit o nouă abordare sub aspectul regulilor și condițiilor de eliberare a avizelor de racordare a centralelor electrice, care utilizează surse regenerabile de energie. Modificările în cauză condiționează eliberarea avizelor de racordare de către operatorii de sistem doar în limitele cotelor de capacitate, ale categoriilor de capacitate şi, după caz, ale plafoanelor de capacitate aprobate de Guvern (a se vedea, în special, art. 10 lit.(e1) și art.28 alin. (42) ale Legii nr.10/2016). 


La moment, Guvernul încă nu aprobat cotele de capacitate și plafoanele de capacitate individuale pentru implementarea și punerea în aplicare a prevederilor menționate ale legii, fapt care face imposibilă examinarea eliberării avizelor de racordare solicitate.  
În acest context, operatorul sistemului de distribuție precizează că, în măsură ce autoritățile competente de reglementare vor asigura aprobarea condițiilor necesare pentru implementarea și punerea în aplicare efectivă a noilor prevederi legale, solicitanții vor putea relua depunerea solicitărilor de elibrerare a avizului de racordare a centralelor electrice.


 

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok