Mergi la conţinutul principal

ATENȚIE! Culesul nucilor de pe pomii din apropierea rețelelor electrice implică grave pericole de electrocutare. Respectați cu strictețe regulile de securitate, protejați-vă viața și sănătatea!

Postat de UF922588 la Lun, 08/21/2023 - 09:45
  • Lucrările sezoniere de recoltare a nucilor din zona de protecție a rețelelor electrice aeriene aflate sub tensiune sunt însoțite de un pericol extrem de electrocutare.

 

  • ÎCS „Premier Energy Distribution” SA atrage atenția populației, a agenților economici implicați în aceste lucrări, a organelor de supraveghere și a autorităților publice locale asupra necesității respectării stricte a regulilor de securitate electrică.

 

Analiza circumstanțelor producerii accidentelor de electrocutare ce au avut loc anii trecuți în timpul acestor lucrări desfășurate fie în grup, fie în mod individual denotă faptul că persoanele implicate nu sunt instruite temeinic în materie de securitate electrică, manifestă un comportament imprudent și dau dovadă de exces de încredere în abilitățile proprii. În primul rând, nu conștientizează pe deplin prezența rețelelor electrice în apropierea pomilor de nuc, ceea ce impune un comportament total diferit decât cel, ca de exemplu, într-o livadă situată departe de rețelele electrice. În particular, aceștia nu țin cont de aflarea sa la distanțe inadmisibile de la părțile conductoare aflate sub tensiune, utilizează diferite țevi, bare metalice sau crengi verzi pentru a scutura nucile, neglijând, astfel, riscul atingerii prin intermediul lor de conductori sau al creării unui arc electric. De asemenea, aceste persoane neglijează umiditatea solului, ploaia sau ceața, care facilitează scurgerea sau transmiterea curentului prin intermediul obiectelor nepotrivite, folosite impropriu în calitate de instrument de lucru. 
 

Cauza unui accident cu consecințe grave sau chiar fatale pentru persoanele aflate în acel moment pe copac poate fi și atingerea crengilor verzi sau umede ale copacilor de părțile conductoare ale instalațiilor electrice. Cea mai gravă greșeală comisă de către persoanele implicate în aceste lucrări, este să-și concentreze atenția doar asupra culesului nucilor, neglijând pericolul de electrocutare. Atragerea copiilor în aceste activități primejdioase, de asemenea reprezintă un mare pericol care poate conduce la producerea unor accidente grave, chiar la pierderea vieții minorului.
 

  • Având în vedere existența acestor riscuri și cerințele normelor de securitate electrică, se interzic categoric orice activități în apropierea instalațiilor electrice! Avertizați despre acest pericol persoanele care nu cunosc sau ignoră regulile de securitate și cereți în mod imperativ respectarea lor!
     

Este vital important să respectați următoarele reguli:
 

  • nu urcați în pomii prin coroana cărora trec conductorii liniilor electrice aeriene sau care cresc în apropierea acestora;
  • nu folosiți bare metalice sau prăjini umede pentru a scutura nucile;
  • nu urcați pe scări sau schele în apropierea conductorilor instalațiilor electrice;  
  • nu aruncați nimic în direcția rețelelor electrice;
  • nu permiteți culesul  fructelor de pe pomii din preajma instalațiilor electrice;
  • nu vă apropiați și nu atingeți  conductorii liniilor electrice, alte echipamente electrice;
  • stați departe și nu atingeți conductorii care atârnă accidental în urma unor intemperii în apropierea instalațiilor electrice;
  • nu vă urcați pe pilonii liniilor electrice aeriene;
  • nu legați animale domestice de pilonii liniilor electrice aeriene;
  • despre orice accident informați imediat operatorul sistemului de distribuție prin intermediul Oficiului telefonic 24 de ore la numărul de telefon 022 43 11 11.

 
Rețineți:  instalațiile electrice se află permanent sub tensiune și reprezintă un potențial pericol de electrocutare! Respectați cu strictețe regulile de securitate și cereți în acest sens un comportament responsabil de la ceilalți! Astfel vă veți proteja personal și veți feri de posibile pericole persoanele din anturajul dumneavoastră!

 

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok