Mergi la conţinutul principal

Vântul puternic produce deranjamente în rețelele electrice. Respectați regulile de securitate!

Postat de UF974943 la Mar, 01/18/2022 - 13:57

Vântul în rafale de până la 18-23 m/s din noaptea trecută și de pe parcursul zilei de azi a produs mai multe deranjamente în rețelele electrice, soldate cu întreruperi izolate a furnizării energiei către consumatori. În principal acestea s-au datorat rupturilor de conductor, urmare a căderii copacilor și a crengilor acestora peste liniile electrice aeriene sub presiunea vântului puternic.

 

Astfel, conform situației operative înregistrate la ora 14:00, în teritoriul deservit de ÎCS „Premier Energy Distribution” SA  există probleme de furnizare a energiei electrice în 17 localități din 11 raioane (Orhei, Nisporeni, Ialoveni, Ștefan Vodă , Anenii Noi, Hînceşti, Cantemir, Vulcănești, Taraclia, Cimișlia și Ceadîr Lunga), inclusiv în periferia mun. Chișinău. În teren activează 64 formațiuni de intervenție operativă ale întreprinderii de distribuție, care au misiunea de a localiza și securiza conductoarele rupte de vânt și de a efectua lucrările de restabilire a serviciului în localitățile vizate și la consumatorii particulari afectați. 

 

Deoarece avertizarea „Cod Portocaliu” de vânt puternic, emisă ieri de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat mai este valabilă până în seara zilei de azi, 18 ianuarie, fiind posibile noi situații de avarii în rețelele de distribuție, ÎCS „Premier Energy Distribution” SA atrage atenția populației, a agenților economici și a autorităților publice să respecte strict regulile de protecție împotriva electrocutărilor:  

 

  • ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni și copaci;
  • marcați la distanță locul rupturii conductorului electric şi asigurați paza acestuia până la intervenția electromontorilor pentru a restricționa astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;
  • nu interveniți în instalațiile electrice deoarece aceste acțiuni vă pun în pericol viața;
  • supravegheați copiii și instruiți-i cu privire la regulile de securitate electrică și comportamentul pe durata situației de risc;
  • despre orice incident informați în regim de urgentă operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h - 022-43-11-11 sau la cel local, indicat în factură.

 

Este foarte important să respectați regulile de securitate electrică!
 
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA
 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok