Mergi la conţinutul principal

Premier Energy Distribution își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu derularea unui proces de judecată suspicios / viciat legal

Postat de UF974943 la Vin, 01/24/2020 - 13:41

Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A. își exprimă îngrijorarea în legătură cu maniera în care instanțele de judecată (la moment Curtea de Apel Cahul) examinează o cauză civilă (”Veteranul” S.A., ”Djin” SRL, ”Nefrit Agat” SRL, ÎI ”Eduard Haritonov” vs Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A. și Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L.) privind solicitarea unor despăgubiri ce depășesc suma de 14 milioane de lei și în care se fac eforturi considerabile pentru a obliga neîntemeiat compania să repare pretinsele prejudicii nejustificate. 


În lipsa unor temeiuri justificate și probe concludente, în anul 2018 instanța de fond a obligat compania să plătească reclamanților peste 12,5 milioane lei, fiind învinuită de furnizarea necalitativă a energiei electrice care ar fi produs acum opt ani un incendiu la un centru comercial din mun. Cahul. 

 

În instanța de apel până la această etapă, la fel,  au fost admise un șir de abateri procesuale incompatibile cu principiul unui proces echitabil, și care pun la îndoială caracterul imparțial al instanței. În demersurile sale procesuale reprezentanții întreprinderii de distribuție se confruntă cu o inexplicabilă rezistență din partea completului de judecată de natură să diminueze șansele acestora de a apăra eficient interesele companiei. În același timp, bucurându-se din partea instanței de o atitudine mai mult decât loială față de ei, oponenții au adoptat o strategie agresivă, aparent determinată de un viitor rezultat procesual favorabil lor.  

 

În pofida tuturor semnelor de îngrijorare, sperăm totuși că această cauză va fi examinată obiectiv și echidistant în conformitate cu exigențele statului de drept, astfel să câștige în primul rând încrederea cetățenilor în justiție, imaginea instanțelor de drept și determinarea investitorilor străini de a activa în Republica Moldova.

 

Aceste fonduri economice, care sunt sustrase în mod abuziv din sector, reduc capacitatea de investiții în renovarea rețelelor electrice în detrimentul consumatorilor.

 

Departamentul Relații Externe și Comunicare

Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A.

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok