Перейти к основному содержанию

Precipitațiile cu descărcări electrice însoțite de vijelie au produs deranjamente în rețelele electrice. Au loc lucrări de restabilire a furnizării energiei.

Опубликовано RE000033 - пт, 08/06/2021 - 10:21

Precipitațiile abundente cu descărcări electrice și vântul puternic din noaptea și dimineața zilei de astăzi, 6 august curent, au provocat numeroase căderi de arbori și crengi peste liniile electrice aeriene, producând astfel rupturi de conductoare și defecțiuni ale echipamentelor soldate cu întreruperea avariată a livrării energiei către consumatorii deserviți din partea de centru și sud a țării, inclusiv din suburbia municipiului Chișinău. Cele mai afectate raioane sunt Cimișlia, Hîncești, Criuleni, Nisporeni, Telenești, Ialoveni, Căușeni, Anenii Noi, Comrat, Cahul și Leova.

 

Astfel, conform situației operative de la ora 9:00 a zilei de 6 august, energia electrică lipsește parțial sau în totalitate în 43 de localități. 

 

Pentru desfășurarea operativă a lucrărilor de restabilire a serviciului în teren au fost activate mai multe echipe mobile cu scopul de a restabili furnizarea energiei electrice către consumatorii râmași fără energie în urma intemperiei.

 

Pe parcursul ultimelor ore au fost înregistrate mai multe avize de rupturi de conductoare, fapt care, din motive de securitate, a condus la deconectarea supravegheată a punctelor vizate până la remedierea tuturor defecțiunilor. În acest context reiterăm necesitatea respectării stricte a regulilor de securitate de către persoane în raport cu instalațiile electrice.

  • ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă accidental de pe piloni și copaci;
  • nu interveniți în instalațiile electrice, deoarece există pericolul de electrocutare;
  • nu lăsați fără supraveghere copii, verificați atent locul aflării lor sub aspectul securității electrice;
  • țineți legate animalele domestice și cele de companie pentru a evita contactul lor cu fire electrice aflate avariat la sol.
  • supravegheați copii și explicați-le regulile de securitate electrică;
  • cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice conductor suspect pentru a transmite informația respectivă operatorului de distribuție a energie electrice sau dacă sunt suficient de maturi să o facă personal cu maximă responsabilitate, oferind serviciului Oficiului telefonic de 24 de ore toate datele solicitate, inclusiv cele de contact.

 

Despre orice incident informați în regim de urgență operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h -  022 43 11 11.

 

Regretăm situația în care se află consumatorii afectați de lipsa energiei electrice, asigurându-i că depunem toate eforturile pentru restabilirea cât mai urgentă a serviciului și lichidarea definitivă a tuturor incidentelor.

 

Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA
 

Запись онлайн на визит

Полезная информация

Вакансии

Сообщить о случаях мошенничества и коррупции

Этот сайт использует файлы cookie. Пользуясь сайтом, вы даете свое согласие на использование сохраненной информации. Чтобы узнать подробнее - кликните здесь

ok