Întreprinderile Premier Energy din Moldova au fost distinse cu Premiul pentru Performanță în materie de Sustenabilitate, în cadrul evenimentului Forbes Moldova Summit & Awards Gala, care a avut loc pe data de 29 aprilie 2026
Distincția a fost acordată în baza metodologiei editoriale Forbes, care presupune analiza indicatorilor relevanți pentru dezvoltarea sustenabilă, performanța operațională și impactul pe termen lung în economie și societate. Evaluarea a fost realizată de redacțiile Forbes România și Forbes Moldova, fiind apreciate inclusiv evoluțiile recente ale grupului, precum listarea la Bursa de Valori București și consolidarea cotei de piață.
Distincția reflectă angajamentul întreprinderilor Premier Energy pentru sustenabilitate, transparență și responsabilitate, inclusiv prin raportarea realizată în conformitate cu standardele europene de sustenabilitate — o practică adoptată de un număr restrâns de companii din Republica Moldova.
Premiul a fost înmânat de Alexandru Sonic, vicepreședintele MAIB, fiind evidențiat și parteneriatul dintre Premier Energy și MAIB, construit pe încredere, colaborare și obiective comune.
În discursul său, Jose Luis Gomez Pascual, country manager al întreprinderilor Premier Energy din Moldova, a mulțumit pentru recunoaștere și a subliniat angajamentul grupului pentru dezvoltare sustenabilă, investiții în energie regenerabilă, eficiență energetică, decarbonizare și ESG.
Premier Energy PLC, holding al Premier Energy Group, listat la Bursa de Valori București, este un grup în continuă creștere, cu activități importante atât în Republica Moldova, cât și în România și Ungaria. În Republica Moldova, compania este primul distribuitor și furnizor de energie electrică, deține 36 MW de energie solară, are în dezvoltare 57 MW de energie eoliană și implementează o centrală de echilibrare pentru susținerea proiectelor regenerabile. În România, grupul este al treilea distribuitor de gaze naturale și, recent, al treilea cel mai mare distribuitor de energie electrică, consolidându-și totodată poziția de lider pe piața energiei regenerabile solare și eoliene.
Premier Energy continuă să investească în sustenabilitate, eficiență energetică, proiecte educaționale, campanii de securitate electrică, precum și diverse inițiative cu impact social prin Fundația Premier Energy, contribuind activ la dezvoltarea comunităților și la tranziția către un viitor energetic mai responsabil.
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA