Premier Energy Distribution semnalează producerea repetată a unor încălcări absolut inadmisibile în zona de protecție a liniilor electrice aeriene (LEA) 110 kV comise de același agent economic și avertizează despre riscurile extreme de electrocutare generate de executarea lucrărilor fără coordonarea prealabilă cu operatorul sistemului de distribuție a energiei electrice şi obținerea admiterii speciale pentru aceasta.
- Cele două cazuri s-au produs în lunile iulie şi septembrie ale anului curent, cauzând deranjamente majore în rețelele electrice din mun. Chișinău, cu deteriorări de conductoare, provocând perturbații în rețea și deranjamente pentru consumatori fără a face victime, deși riscul electrocutării era iminent.
- Cel mai grav aspect îl constituie riscul la care s-au expus muncitorii care au executat aceste lucrări neautorizate de către operatorul de sistem. Apropiați periculos de conductori de 110.000 de volți, aceștia au fost în situația reală de a suferi electrocutări cu consecințe fatale. Doar funcționarea sistemelor automate de protecție a rețelei a împiedicat producerea unui accident.
- Aceste incidente au fost raportate autorităților competente pentru sancționarea agenților economici implicați, iar prejudiciile cauzate operatorului sistemului de distribuție (cheltuielile de reparație) vor fi suportate de către agenții economici.
Ambele cazuri au avut loc pe un teren gestionat de o întreprindere prestatoare de servicii, care este traversat de 4 circuite electrice de 110 kV cu suspendare comună pe pilonii celor două LEA şi au implicat utilizarea excavatoarelor de mare capacitate ce aparţin la doi agenţi economici, care activează în calitate de antreprenori, în timp ce efectuau lucrări chiar sub conductorii aflaţi sub tensiune. În rezultatul apropierii braţului excavatorului la o distanţă inadmisibilă de conductori s-a produs arc electric, care a cauzat deteriorarea conductorului, lăsând şi urme specifice de scurtcircuit pe mecanism.
Datorită acţionării corecte a protecţiei care a decuplat imediat LEA, în ambele cazuri, nicio persoană nu a avut de suferit. Consumatorii au fost afectați doar prin căderi de tensiune în retea. De asemenea, a fost necesară înlocuirea conductorilor deterioraţi.
Reguli obligatorii pentru a evita tragedii
Premier Energy Distribution reamintește că, înainte de a desfășura orice lucrări în zona de protecție a rețelelor electrice, legislația impune:
- coordonarea prealabilă a condiţiilor desfăşurării lucrărilor cu operatorul de distribuție;
- obținerea actului de admitere la lucrările specificate conform proiectelor sau prescripţiilor aprobate;
- respectarea strictă a indicațiilor tehnice primite în timpul efectuării lucrărilor.
Mecanisme precum excavatoarele, macaralele, autobasculantele, pompele de beton cu braț sau autoscările retractabile sunt extrem de periculoase în proximitatea liniilor electrice și necesită monitorizare permanentă.
Totodată, Premier Energy Distribution solicită autorităților competente să contribuie la consolidarea cadrului normativ existent pentru neadmiterea încălcărilor prin:
- instruiri specifice pentru operatorii tehnici;
- efectuarea mai multor inspectări preventive în teren la obiecte cu risc sporit de accidentare;
- sancţionarea aspră a ageţilor economici şi nemijlocit a angajaţilor care admit şi comit asemenea încălcări.
Respectarea regulilor securității electrice este esențială!
Evitați orice lucrări fără coordonarea prealabilă cu operatorul sistemului de distribuție a energiei electrice şi obţinerea aprobării corespunzătoare! Securitatea oamenilor și integritatea rețelelor electrice depind de îndeplinirea întocmai a acestor reguli.
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA