• Utilizarea necorespunzătoare a sobelor și altor sisteme de încălzire a crescut îngrijorător riscul producerii incendiilor în locuințe.
• Pericolul este determinat atât de starea precară a sobelor, a coșurilor de fum și a canalelor de evacuare, cât și de nerespectarea măsurilor de siguranță în timpul utilizării acestora.
Statistica periodică a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), raportează în ultimul timp un număr mare de incendii cauzate de utilizarea neglijentă a sobelor în urma cărora sunt înregistrate deteriorări grave a caselor şi uneori, spre regret, și pierderi de vieți omenești. În multe situații, focul afectează nu doar bunurile personale, ci și rețelele electrice interne ale locuințelor, echipamentele de măsurare și branșamentele de conectare la rețelele de distribuție a energiei electrice. Acest lucru duce la întreruperi în furnizarea energiei și necesită intervenții complexe pentru repararea sau înlocuirea componentelor deteriorate.
Recomandări esențiale pentru siguranță:
ÎCS Premier Energy Distribution SA, în calitate de operator al sistemului de distribuție a energiei electrice, face apel la vigilență și responsabilitate pentru prevenirea incendiilor și a consecințelor acestora asupra rețelelor electrice:
• Verificați periodic starea sobelor, a coșurilor de fum și a instalațiilor de încălzire pentru a preveni defecțiunile care pot genera incendii.
• Respectați cu strictețe măsurile de protecție împotriva incendiilor și indicațiile specialiștilor.
• În cazul izbucnirii unui incendiu, deconectați imediat rețeaua electrică internă de la contor pentru a elimina riscul de electrocutare.
• Evitați supraîncălzirea sobelor și nu lăsați focul nesupravegheat.
• Asigurați-vă că există distanțe suficiente între sobe și obiecte inflamabile, cum ar fi mobilierul sau alte materiale care pot lua foc în apropierea sobei.
• Nu în ultimul rând, având în vedere că persoanele vârstnice sunt adesea implicate în accidente de acest tip, este esențial să acordăm o atenție deosebită celor vârstnici, fie că sunt părinții sau vecinii noștri. Monitorizați-le constant activitățile și condițiile de siguranță, pentru a preveni orice tragedie.
Intervențiile pompierilor sunt realizate conform protocoalelor stabilite, iar în anumite situații acestea sunt coordonate cu echipele de intervenție ale rețelelor electrice.
Acționați preventiv! Pentru orice incident legat de energia electrică, contactați de urgență operatorul de distribuție la numărul Serviciului 24h: 022 43 11 11 sau la numărul local specificat în factură.
Siguranța este prioritară! Respectați regulile de protecție împotriva incendiilor și măsurile de securitate electrică.
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA