Mergi la conţinutul principal

Peste 7 mii de consumatori au fost realimentați cu energie electrică în ultimele 24 de ore

Postat de UF974879 la Mar, 11/28/2023 - 19:10
  • Conform situaţiei operative de la ora 19:00 din 28 noiembrie, curent, mai rămâneau încă fără tensiune 8 mii de consumatori din 21 de localităţi deconectate din cauza intemperiei. Dar această statistică este deja în dinamică pozitivă.

 

Pentru a soluţiona incidentele în reţelele de tensiune medie și joasă Premier Energy Distribution a concentrat brigăzile sale operative şi ale antreprenorilor săi în localitățile vizate cu scopul de a restabili furnizarea energiei electrice către consumatorii rămaşi fără energie.


Remedierea acestora decurge extrem de anevoios din motive obiective, ce nu depind în exclusivitate de posibilitățile operatorului de distribuție și anume ne referim la lipsa de acces spre instalațiile electrice deterorate. 


De notat că liniile electrice aeriene de medie tensiune care alimentează localitățile cu energie electrică traversează câmpii și extravilane cu vegetație forestieră în care a fost spulberată multă zăpadă, greu de trecut. Pentru a avansa lucrările, de multe ori echipele de intervenție sunt nevoite să se deplaseze pe jos prin zăpada înaltă mai mulți kilometri spre locul defecțiunilor unde este posibilă înlăturarea acestora fără utilizarea tehnicii.

 

De asemenea, un impediment serios este numărul mare de conductori rupți aflați la sol, semnalați de consumatori. În aceste circumstanțe, din considerente de securitate electrică, până la depistarea și securizarea locului acestora este imposibilă reconectarea fiderelor. Astfel, consumatorii pot fi realimentați cu energie doar după înlăturarea defecțiunii și inspectarea întregii lungimi a liniei, pentru ca aceasta să poată fi repusă sub tensiune.

 

Înțelegem profund incomoditățile și problemele cauzate de lipsa îndelungată a energiei electrice, dar securitatea persoanelor, viața și sănătatea acestora este prioritară și nu pot fi derogări de la normele  de siguranță prescrise în acest sens.

 

Manifestați maximă prudență ṣi respectați regulile de securitate:

  • ocoliți conductoarele electrice căzute accidental la pământ sau care atârnă de pe piloni şi copaci;
  • nu atingeți conductoarele electrice rupte şi căzute la pământ ṣi informați imediat operatorul de distribuție la numărul 022 43 11 11;
  • nu interveniți în instalațiile electrice deoarece acestea se pot solda cu electrocutări. 
  • Supravegheați copii, în special în aceste zile când ies la săniuș și explicați-le regulile de securitate electrică şi consecinţele încălcării lor

Regretăm situaţia în care se află consumatorii afectaţi de lipsa energiei electrice şi ne exprimăm recunoștința pentru înțelegerea manifestată, asigurându-i că depunem toate eforturile pentru restabilirea cât mai urgentă a serviciului şi lichidarea definitivă a tuturor incidentelor.


 

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok